Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2014
procedural · adoptat tacit
Cristiana Irina Anghel
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
...și a făcut amendamentul de rigoare, pentru că, altfel, domnule vicepreședinte, reprezentați o autoritate care ar trebui să fie de protecție a consumatorilor.
Or, prin clauze cumulative, dumneavoastră restrângeați dreptul consumatorilor, contrar a ceea ce spuneți și a ceea ce spune inclusiv directiva europeană.
Deci în momentul în care se aprobă, cu amendamentele domnului Mihăilescu, da, este o inițiativă, în sfârșit, făcută pentru consumatorul român, în favoarea lui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.