Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2017
other · adoptat
Eugen Orlando Teodorovici
Discurs
...și am un amendament, practic, jumătate din corpul acestei propuneri legislative. Deci, dacă doriți, pot să susțin.
Și, aici, dacă-mi permiteți, acest act normativ se referă, în special, la o problemă pe care, din păcate, agricultorii și crescătorii de animale o întâmpină astăzi: se emit foarte multe decizii de impunere din partea Fiscului, decizii de impunere care le creează extrem de multe probleme – și exemple sunt de la fonduri europene, pentru că nu-și pot obține acel certificat fiscal sau cazier fiscal pentru a obține subvenții, și nu numai – pe o problemă legată de depășirea plafonului de scutire de 220.000 de lei, prevăzut la art. 13 din Legea nr. 227/2015 privind... e vorba de TVA.
Și, în cadrul comisiei unde au fost invitați și cei, oarecum, vizați în mod direct, s-a convenit un amendament la Codul fiscal în sensul unei amnistii fiscale, dacă se poate spune în acest fel. Pentru că, din păcate, la nivelul Fiscului, rolul activ sau rolul activ al statului, din păcate..., acesta nu este, să zic, operațional, nu se aplică o astfel de abordare. Foarte mulți au primit de-a lungul anilor certificate fiscale prin care li se arăta că sunt, practic, curați din punct de vedere fiscal, iar, după ceva timp, cum, din păcate, s-a mai întâmplat și în 2015, și în 2016, oamenii s-au trezit cu fel de fel de – nu știu – contre din partea Fiscului.
În acest sens, pentru a se debloca situația de care v-am spus, s-a propus o astfel de modificare a Codului fiscal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.