Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 noiembrie 2018
other · adoptat
Florin Iordache
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului 23–24
Discurs
Și ați primit, da?
Domnule Lovin, mulțumit de răspuns? Trecem mai departe.
Tot din partea domnului Dan Dumitrescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății. Este un răspuns pentru domnul deputat Alexe Costel, de la PNL. Dumnealui nu este prezent. A fost transmis răspunsul.
Domnule Lovin, ați primit un răspuns din partea domnului secretar de stat Constantin Dan Deleanu, de la Ministerul Apelor și Pădurilor.
Vreți să-l prezentați?
Da. Vă rog, aveți un minut.
## **Domnul Constantin Dan Deleanu** – _subsecretar de stat_
_în Ministerul Apelor și Pădurilor_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule deputat,
Referitor la interpelarea dumneavoastră, ca urmare a informațiilor transmise de către Direcția Generală a Pădurilor din cadrul ministerului, vă comunicăm următoarele.
Păstrăvăria de la Brădișor a fost înființată în anul 1987, având o capacitate proiectată de 110 tone pe an păstrăv de consum, cantitate produsă atât pe secția lac, în viviere, cu suprafață de 5.000 de metri pătrați, cât și pe secția sol.
În anul 2014, activitatea pe lac a încetat definitiv, pe motiv că lacul Brădișor este sursa de apă potabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar păstrăvăria nu a obținut autorizația de funcționare de la ANAR.
Motivația legală pentru neacordarea autorizației a fost faptul că, potrivit prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, în lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peștilor și fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.
După o perioadă de șapte ani de acțiuni în instanță, vivierele au fost scoase de pe lacul Brădișor, iar din anul 2015 păstrăvăria funcționează numai cu secția sol, care produce circa 20 de tone de păstrăv, destinat pieței interne.
Vă mulțumesc. Înaintați-i răspunsul domnului deputat. Mulțumesc.
Mergem mai departe.
Domnul Constantin Codreanu are o interpelare adresată Ministerului Educației.
Domnul secretar de stat Petru Andea.
Domnule profesor, dumneavoastră sunteți, nu este domnul deputat.
Vă rog, lăsați-i doamnei secretar de stat răspunsul. Domnul Dobrovie Matei.
Tot ministerului dumneavoastră, Ministerul Educației. Vă rog, tot așa, domnule Andea, lăsați-i răspunsul doamnei secretar de stat.
Mai departe.
Ministerul Transporturilor.
Este prezent domnul secretar de stat Călin Cristian Forț. Din păcate, domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel nu este prezent. Va fi primit răspunsul.
Tot Ministerului Transporturilor, domnul deputat Nicolae Andrei.
Domnul secretar de stat Călin Cristian Forț e prezent și răspunsul va fi transmis.