Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Toni Greblă
Discurs
Și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a redactat un raport de respingere, pe care, împreună cu avizul negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților, vi-l supunem spre dezbatere și adoptare.
Senatul este primă Cameră sesizată.
Propunerea legislativă are caracter de lege ordinară, deci raport de respingere.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.
Obiectul și motivarea întrebării: Eficiența utilizării fondurilor de către institutele de cercetare din subordinea sau coordonarea ministerului.
Domnule ministru,
Sunt numeroase sesizări și nemulțumiri în privința modului de administrare și utilizare a resurselor financiare din cadrul institutelor de cercetare. Cele mai multe se referă la modul în care se plătesc salariile și se decontează lucrările, multe fără justificare, mai ales pe timp de criză.
Se știe că mare parte din salariile persoanelor ce lucrează în institutele de cercetare au ca suport contractele și proiectele finanțate de minister sau din alte fonduri nerambursabile, însă sunt cazuri în care salariile ridicate sau sporurile și premiile acordate anumitor persoane, în special din conducerea institutelor, nu au acoperire în privința implicării în proiecte de cercetare.
De asemenea, din cauza sistemului închis, bazat pe clientelism și nepotism, multe dintre institute se găsesc în situația de a nu avea în structura lor tineri, riscând ca, prin cheltuirea ineficientă a fondurilor, să nu mai asigure cercetare performantă. În aceste condiții, domnule ministru, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care sunt institutele de cercetare aflate în subordinea sau coordonarea ministerului, mai ales că ele nu figurează pe site-ul acestei instituții?
2. Care este evoluția veniturilor anuale din perioada 2007–2010 ale persoanelor aflate la conducerea institutelor de cercetare din subordinea sau coordonarea ministerului? Care este acoperirea legală pentru sumele ridicate, precum și gradul de implicare în proiectele de cercetare pentru obținerea veniturilor suplimentare?
3. Când au fost realizate ultimele controale privind activitățile desfășurate, modul de utilizare a fondurilor, modalitățile de plată a salariului, pe proiecte? Care au fost rezultatele verificărilor efectuate?
4. Ce măsuri vor fi luate pentru a eficientiza activitatea acestor institute de cercetare și a elimina neregulile încetățenite de ani de zile?
Vă mulțumesc.
Solicităm răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.