Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–20 februarie a.c
Discurs
Și eu aș vrea, domnule președinte, stimați colegi, să salut opinia majoritară a colegilor senatori, care, mai ales în chestiuni tehnice, în chestiuni foarte delicate, pun la îndoială valoarea unui referendum, mai ales atunci când referendumul este la limita plebiscitului. Și din acest punct de vedere trebuie să adoptăm, cred, cu toții sau cât mai mult posibil, această poziție de analiză lucidă, chiar dacă rezultatul este stabilit printr-un referendum.
Revenind însă la chestiunea concretă, pusă în discuție, eu aș zice, fără să fiu adeptul fărâmițării excesive a localităților noastre, că nu există un optim pentru localități, astfel încât să existe o justă măsură atunci când decidem sau cetățenii decid reorganizarea administrativă în, eventual, două localități dintr-una.
Cum aceste calcule, bănuiesc și sunt convins, au fost făcute de autoritățile locale de acolo, de autoritățile județene, de deputații și senatorii din județul respectiv, care cunosc cel mai bine situația concretă, eu aș sugera să le acordăm încredere acestora și să hotărâm în funcție de opțiunea pe care o au colegii din județul respectiv, care pot, în cunoștință de cauză, să aprecieze dacă localitățile astfel formate sunt viabile sau nu. Noi, din alte județe, cunoaștem mai puțin situația specifică a comunei puse în discuție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.