Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Grupul PNL din Camera Deputaților va da un vot favorabil pentru aprobarea proiectului de lege.
Este, într-adevăr, justificată alocarea banilor pentru constituirea unor stocuri de rezervă. Credem că se rezolvă și o problemă a locurilor de muncă la agentul economic care realizează acest produs.
Este, totuși, o întrebare: s-a dat ordonanță de urgență în septembrie anul acesta, s-a făcut o derogare de la Legea finanțelor publice nr. 500/2002 privind finanțele publice. Dacă era așa o situație urgentă, întreb Guvernul: de ce nu s-a rezolvat această problemă la rectificarea bugetară din august anul acesta? Adică modificăm Legea finanțelor publice, facem derogări și folosim fondul de rezervă, iar când erați în opoziție spuneați că fondul de rezervă va fi utilizat tot mai puțin și știm că îl folosiți netransparent și nu dați bani la rectificarea bugetară. Eu ajung la concluzia că e o politică bugetară proastă, e rezolvarea unei probleme pe genunchi și nu a fost o fundamentare corectă.
Sesizarea Comisiei Europene, în legătură cu constituirea acestor stocuri de rezervă, a fost din 2012, de la sfârșitul anului. Puteați să cuprindeți în bugetul din 2013, din 2014, din 2015. Acest mod de guvernare sigur că este dăunător și nu este pentru prima dată când faceți asemenea lucruri. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.