Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 martie 2014
other · adoptat tacit
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului
Discurs
Și eu vă mulțumesc.
Dacă domnul secretar de stat mai dorește să ia cuvântul? Nu. Vă mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Sârbu.
Politic, sigur că dă bine, dar ne așteptăm de la oameni care totuși cunosc economie să aibă forța să treacă peste aspectul acesta politic și când, sigur, vin în fața noastră – nu numai a noastră, probabil a țării, prin intermediul presei –, să vină cu lucrurile acestea concrete, care fac bine României.
Politicul sigur că face și el bine, că nu există o altă formulă. Când se va inventa alta, va fi mai bună, dar, la ora actuală, să vii și să faci atâta caz de acciza care se introduce pentru autostrăzi..., având această destinație precisă, cred eu că nu e nici politic și nu e nici în favoarea categoriilor despre care am vorbit și nici ale noastre.
Una e să faci drumul de la București la Timișoara sau la Cluj în patru ore și alta e să-l faci în opt ore. Consum de energie, de timp, întârzierea mărfurilor și celelalte.
Asta a avut ca bază și rațiune introducerea accizei la..., dar știți bine și dumneavoastră lucrul acesta. Și cred că ar fi bine să ne gândim cu toții la asta, nu numai la ceea ce ne oferă pe moment. Sigur, pe moment, e interesant: câștigăm, că noi suntem împotrivă, să nu crească prețurile, să nu crească... Sigur, așa e, când ești în opoziție, chiar e mai ușor, dar am vrut să explic lucrul ăsta, fiindcă l-am auzit de la un specialist în domeniu și mi s-a părut interesant. Nu am auzit varianta asta. Nu ne-am gândit la ea, că o trăim zilnic fiecare dintre noi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.