Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 noiembrie 2014
Informare · respins
Miron Tudor Mitrea
Discurs
Și eu vă mulțumesc.
Dacă există intervenții din partea altor grupuri parlamentare?
Înțeleg că nu există.
Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final.
17. Continuăm cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Guvernul României, inițiatorul, vă rog, aveți cuvântul. Doamnă secretar de stat, aveți cuvântul. ## **Doamna Anne Rose Marie Jugănaru** – _secretar de stat_
_în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor parlamentari,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare clarificarea cadrului legal referitor la declararea ariilor naturale protejate și la încadrarea acestora în categorii specifice de management care să asigure protecția și conservarea speciilor și habitatelor pentru care acestea au fost instituite.
Modificările pe care ministerul le-a avut în vedere decurg din obligațiile care revin României ca stat membru al Uniunii Europene de a finaliza procesul de declarare a ariilor protejate și, implicit, de conservare a speciilor și habitatelor naturale.
Având în vedere cele expuse anterior, vă rugăm să aprobați prezentul proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.