Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 octombrie 2018
Informare · respins
Florin Iordache
Discurs
Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții din partea colegilor? Nu sunt intervenții.
Nefiind amendamente, rămâne la votul final, miercuri.
Vă rog, domnule secretar de stat.
Raport comun: Comisia pentru administrație și Comisia pentru transporturi.
## **Domnul Ionel Minea** _– secretar de stat în Ministerul Transporturilor_ **:**
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desființarea Autorității Metropolitane de Transport București, pe scurt AMTB, instituție publică cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Transporturilor.
De la data desființării AMTB, atribuțiile referitoare la înființarea, autorizarea, exploatarea, gestionarea și controlul funcționării serviciilor de transport public rutier local de călători pe raza administrativ-teritorială a municipiului București și a județului Ilfov se exercită, cu respectarea principiului autonomiei locale, de către Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov.
De asemenea, de la data desființării AMTB se realizează și preluarea personalului angajat în cadrul AMTB de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov.
Proiectul mai prevede finalizarea proiectului CISMOB, proiect pe fonduri europene, în care este prezentă AMTB, ca partener, care se va realiza tot de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov.
Vă rugăm, doamnelor și domnilor deputați, să acordați un vot pozitiv acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.