Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Atunci, trecem la următorul punct: Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 10/2011 pentru aprobarea componenței nominale a Comisiei pentru afaceri europene.
Dacă sunt observații la acest proiect? El vizează înlocuirea domnului deputat Mircea Dușa din Comisia pentru afaceri europene cu domnul deputat Florin Pâslaru.
Dacă sunt observații?
## **Domnul Octavian Liviu Bumbu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Doamnă președinte, Doamnelor deputați, Domnilor deputați,
Obiectul de reglementare îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanțare în agricultură, în scopul stimulării accesării creditelor bancare, în condiții financiare avantajoase, de către producătorii agricoli, organismele și organizațiile de cercetare, precum și întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectorul producției de produse agricole primare.
Practic, se asigură un ajutor sub formă de subvenționare a ratei dobânzii la credite referitoare la înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor agricole.
Proiectul de ordonanță este în acord cu prevederile comunicării Comisiei, respectiv CE 83/01/7 aprilie 2009, prin care sunt stabilite, în conformitate cu planul de redresare adoptat de Comisia Europeană prin documentul COM 800, un număr de posibilități suplimentare și temporare aflate la dispoziția statelor membre. Se referă la acordarea ajutoarelor de stat, care să conducă, în principal, la deblocarea activităților de creditare, precum și la încurajarea investițiilor. Bineînțeles, Guvernul a inițiat-o și o susține.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.