Domnule președinte de ședință, Domnule ministru, Distinși membri ai ministerului, Dragi colegi, Doamnelor și domnilor,
În calitatea noastră de parlamentari, avem obligația și datoria de a analiza toate documentele care sunt puse la dispoziția noastră în acest format, inclusiv moțiunile aduse în fața Parlamentului, fie că ele sunt fundamentate sau mai puțin fundamentate, fie că ele sunt oportune sau inoportune, fie că sunt consistente sau lipsite de consistență.
Astăzi, în prim foc al examenului de bacalaureat, în contextul în care ministrul educației ar fi trebuit să stea la manșa ministerului, împreună cu întreaga echipă, el stă astăzi aici, în Parlament, să dea socoteală. Ceea ce mă face să mă întreb: oare moțiunea de astăzi este despre Sorin
Cîmpeanu? Este despre PNL? Este despre coaliție? Este despre societate? Este despre diasporă? Și dacă ea are un caracter constructiv sau, doar justificând că ne pasă, ea este una demolatoare?
Nu pot să nu mă întreb de ce USR PLUS, când a fost la guvernare, n-a negociat Ministerul Educației, de ce n-a vrut să-l ia? Pentru că este un minister greu, mare, dificil.
Știu retorica sau anticipez retorica.*O să se spună: pentru că existau drepturi de preempțiune*, pentru că X sau Y avea drept de monopol asupra unui minister sau altul.
De asemenea, mă întreb: de ce, dacă ne pasă atât de mult de educație, n-am militat pentru finanțarea educației atâta timp? Chiar la guvernare, de ce nu am dorit mai mulți bani la Educație și am preferat să obținem bani pentru ministerele pe care le gestionam atunci?
De asemenea, ieșirea de la guvernare a USR s-a făcut printr-un gest justificat de autori ca fiind de onoare. Pentru că Gigel s-a certat cu Costel în fața blocului și n-am suportat această idee.
Adevărata onoare, reală, era să se iasă de la guvernare în momentul în care bugetul Educației în acel guvern era insuficient.
Nu o să iau punctual, evident, părțile din moțiune, dar moțiunea începe prin a spune că este incalificabil și ineficient și fără sustenabilitate să ai 30 de miniștri în 30 de ani după Revoluție, după care prima acuză adusă ministrului Cîmpeanu este aceea că este la conducerea ministerului de aproape doi ani de zile.
Ministerul Educației este un minister greu, cu activități nu doar în marile orașe sau reședințe de județ, acolo unde există USR, nu doar în social media și pe rețelele de socializare, unde USR este extrem de activ și acolo unde zeci de mii de elevi nu au acces pentru că nu au infrastructura aferentă pentru a putea fi acolo, din cauza unui buget poate insuficient, pentru care, din nou, repet, nu ați luptat cu consecvență.
Nu s-a vorbit niciodată despre relația directă dintre libertate și educație, pentru că acolo unde nu există educație nu există nici libertate și va fi doar un fenomen de obediență*, lipsit de spirit civic și de o gândire critică.
Evident că educația costă, dacă tot am vorbit despre buget, dar, cu siguranță, mult mai mult costă absența acesteia. Mult mai mult costă să vedem, de fapt, că avem un comportament răutăcios, un comportament care să dezbine, care să demoleze.
În ciuda tuturor acestor neajunsuri, în ciuda unei lipse a unui consens politic pe domeniul educației, chiar dacă acest consens a făcut de multe ori obiectul unor discuții, dezbateri, înțelegeri politice, nu am avut până acum nimic concret.
Acum avem șansa ca prin „România Educată”, pusă în practică printr-o lege, în urma unor dezbateri de ani și ani, la care ați participat și dumneavoastră, să trasăm un traiect educațional pentru următorii 10-15 ani pentru România.
A dori să schimbi doar de dragul schimbării, a frânge o direcție și a anula un parcurs arată cât de mult mai avem de lucrat tocmai la educarea educatorilor.
Parcă ne-am săturat, de ceva vreme, să tot primim lecții de la autointitulații experți în educație* care nu au predat nicio oră, care nu au ținut un grup de elevi sau de studenți activi și
preocupați și suntem cu toții de acord că educația este transpolitică, apartinică și trebuie să fie una integratoare*.
De ce și-ar dori cineva să facă studiile în străinătate? De ce și-ar dori cineva să meargă în concedii, în vacanțe în străinătate?
Parafrazând un discurs din Parlament, din timp, al unor colegi – pentru că poate, pentru că-și permite.
De ce și-ar permite?
Evident că vine o întrebare retorică. Pentru că, și în educație, și în alte domenii, „mătușa Tamara” poate să lovească în diferite forme.
Știm cu toții că nu vom putea judeca niciodată copiii după faptele și ceea ce au făcut părinții sau rudele lor. Dar cred că ar fi cazul, atunci, să renunțăm la o retorică ipocrită a corupției și a hoției*. Pentru că, da, greșelile trecutului sunt deja prescrise de alte generații.
Aroganța, autosuficiența, atitudinea bățoasă, percepția de a cunoaște întotdeauna și de a deține adevărul absolut sunt vândute ca atitudine*, ca, în limbajul tinerilor, „self confidence”.
Lumea e dinamică și globalizată, dar mi-e dor de generațiile care spuneau „bună ziua”, „sărut mâna”, „mulțumesc”, „la revedere”. Pentru că aud prea mult „thanks, „merci”, „cool”.
Pe vremuri, voci încercate și încărcate de cinism spuneau _„Ubi bene, ibi patria” –_ „Unde mi-e bine mie, acolo e țara mea.”
Avem datoria morală să răsturnăm această cugetare a dezmoștenitului din agora rațiunii și a eticii. Pentru noi, _„Ubi patria, ibi bene” –_ „Unde e patria, acolo mi-e bine”.
Sigur că sunt binevenite și ocazii de genul acesta, de a scruta realitatea și a ne privi în oglindă, că s-ar putea, de multe ori, ca acolo să vedem adevăratul nostru adversar. Dar nu trebuie să uităm vechiul adagiu potrivit căruia scopul educației este acela de a transforma oglinzile în ferestre și să le deschidem către lume.
Unii dintre noi o facem, deschidem multe ferestre în acest domeniu al educației.
Nu-mi rămâne decât să sper ca alții dintre noi să nu facă ceea ce știu mai bine și să nu folosească acest prilej pentru a arunca cu pietre în ele.*
Mulțumesc.
Voce
voce proprie
Marker
Cadru
Apelul este la un principiu universalizabil (educația ca bine comun), nu la interese de grup.
„educația este transpolitică, apartinică și trebuie să fie una integratoare”