Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2016
Informare · informare
Florin Gheorghe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am o interpelare către ministrul apărării naționale, domnul Mihnea Motoc.
Obiectul interpelării: „Salarizarea nestimulativă determină plecări din sistemul de apărare”.
Domnule ministru,
Prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aproximativ 70% din personalul instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională vor beneficia de o măsură reparatorie.
Astfel, în Ministerul Apărării Naționale, potențialii beneficiari, în număr de aproximativ 33 de mii, vor primi începând cu luna august 2016 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit aflate în plată la nivelul anului 2009, respectiv diferența de 50% începând cu luna august 2017.
Chiar dacă măsurile par a fi extrem de satisfăcătoare, în practică ele înseamnă majorări de până în 60 de lei pentru soldați, motiv pentru care plecările din sistemul de apărare sunt tot mai frecvente. Trebuie subliniat faptul că veniturile nete ale unui caporal cu vechime de circa 20 de ani nu depășesc nici în prezent valoarea de 1.220 lei net. S-a ajuns astfel la situația în care, cel puțin la nivelul județului Constanța, majoritatea unităților militare au cel mult 70% din efective, iar unele chiar sub 50%.
De exemplu, la forțele navale, când o fregată trebuie să execute un exercițiu, se iau militari și maiștri de marină de la alte două fregate pentru a completa nivelul de personal. Iar dacă este nevoie să iasă două fregate în larg pentru exerciții, nu se pot constitui două echipaje complete.
La fel s-a întâmplat, de pildă, la exercițiile cu partenerii NATO de la Smârdan sau de la Cincu, atunci când militarii din Galați sau Focșani au fost completați cu militari din alte unități din țară, pentru că și în aceste unități efectivele sunt sub 65% din necesar.
Față de această situație extrem de îngrijorătoare, prin care se demonstrează, împotriva obiectivelor asumate la summitul din Țara Galilor, că nu ne îndeplinim angajamentele de stat membru NATO, vă rog, domnule ministru, să precizați cum intenționați să reluați atractivitatea salarială pentru angajații din sistemul național de apărare, în special pentru categoriile cel mai prost plătite – soldați, caporali și maiștri.
Solicit răspuns în scris și oral.
Deputat PSD de Constanța, Florin Gheorghe. Mulțumesc.
De aceea, vă rog cu respect să reanalizați oportunitățile finanțării obiectivului Sală de sport la Colegiul Național „Mircea Eliade”, obiectiv care se află în evidența Companiei Naționale de Investiții în cadrul programului „Săli de sport”. Construcția sălii va ridica gradul estetic de urbanism din această zonă, care, în momentul actual, este ocupată de un teren neamenajat și total inestetic. În această sală de sport se vor putea pregăti peste 5.000 de elevi din cartierul respectiv.