Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Ionel Agrigoroaei
Discurs
Dumneavoastră oricând susțineți tineretul, susțineți inițiativa și vă mulțumesc mult pentru acest lucru.
O întrebarea adresată domnului ministru Adrian Curaj, Ministerul Educației, tot din partea senatorului de Iași Ionel Agrigoroaei.
Obiectul întrebării: „Proiectul național pentru copii ce provin din familii vulnerabile”.
Domnule ministru,
Un proiect al Fundației Principesa Margareta a României este implementat la Galați în acest moment. Zece seniori voluntari au devenit bunici și mentori pentru 45 de copii din familii vulnerabile. Practic, vârstnicii își dedică timpul liber pentru a-i ajuta pe cei mici la teme și le împărtășesc acestora din frumoasa lor experiență de viață.
Este un exemplu de bună practică excelent, care poate fi preluat cu ușurință de Ministerul Educației și aplicat la nivel național. Având în vedere că, în acest moment, peste 200 de mii de copii din România au unul sau ambii părinți plecați în străinătate la muncă și că la aceștia se adaugă alți 200.000 de copii din familii vulnerabile, acest proiect poate fi o șansă imensă. Cred că în fiecare localitate sunt cadre didactice pensionare dispuse să ajute. E nevoie doar de o implicare fermă a ministerului.
Domnule ministru,
Care sunt șansele ca, în cel mai scurt timp, acest proiect să devină unul național?
Doresc răspuns în scris.
Cu respect, Ionel Agrigoroaei.
Domnule președinte, dacă mai îndrăznesc cu a doua întrebare pe care v-o arăt... și mai scurtă...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.