Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2009
procedural · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
Mai sunt și alte solicitări la dezbateri generale?
Nu.
Raportul este un raport de admitere, cu amendamente. La amendamentele admise sunt intervenții?
Nu sunt.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este primă Cameră sesizată.
Votul se va da luni, 11 mai 2009, între orele 17.00 și 18.00, conform hotărârii plenului Senatului.
Punctul 5 din ordinea de zi – Proiectul de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului pentru Protecția Drepturilor Pacientului (CPDP).
Este vorba de o propunere legislativă, adoptată tacit de Camera Deputaților.
Pentru raport, Comisia pentru sănătate publică.
Participă din partea Guvernului domnul secretar de stat Valentin Iliescu.
Microfonul 10.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– secretar de stat_
_la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului pentru Protecția Drepturilor Pacientului este o inițiativă a unui grup de trei deputați PD-L din mandatul precedent, adoptată de Camera Deputaților prin adoptare tacită, cum spunea domnul președinte de ședință.
Inițiativa legislativă propune înființarea unei noi autorități publice cu atribuții în domeniul protecției drepturilor pacientului, denumită Consiliul pentru Protecția Drepturilor Pacientului.
Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, considerând că din foarte multe puncte de vedere nu îndeplinește exigențele unui proiect pe acest domeniu.
În primul rând, această propunere legislativă cuprinde numeroase dispoziții de natura paralelismelor legislative, existând în prezent alte acte normative în vigoare care reglementează modul în care sunt protejate drepturile pacienților. Și mă refer, în principal, la Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
Pe de altă parte – și este foarte important –, vă rog să-mi permiteți să vă prezint și instituțiile care au responsabilități în domeniul drepturilor pacientului: Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele județene de asigurări de sănătate, Colegiul Medicilor din România, colegiile teritoriale ale medicilor, Colegiul Farmaciștilor din România și structurile sale teritoriale, Avocatul Poporului, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis. Iată tot atâtea instituții care se ocupă de drepturile pacienților. Un organism în plus nu ar face decât să creeze o și mai mare confuzie în rândul pacienților.
De asemenea, un lucru important avut în vedere în elaborarea punctului de vedere semnat de primul-ministru este că la capitolul „Sancțiuni” prevederile propunerii legislative contravin Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.