Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · adoptat
Alexandru Pereș
Discurs
Și eu vă mulțumesc, domnule senator.
Vă informez că s-au mai depus la secretariatul ședinței noastre de astăzi șase întrebări, adresate de domnii senatori Adrian Țuțuianu, Alexandru Cordoș, Gabriel Mutu, Laurențiu Florian Coca, Emilian Valentin Frâncu și Dan Voiculescu.
Aceste întrebări au fost depuse la secretariatul ședinței și vor fi transmise instituțiilor abilitate pentru a primi, în timpul convenit, răspunsurile.
Trecem la prezentarea interpelărilor și îi dau cuvântul doamnei senator Elena Mitrea, din partea Grupului parlamentar al PSD. Se pregătește domnul senator Vasile Nedelcu, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenți.
Aveți cuvântul, doamnă senator. Microfonul central, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.