Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2009
procedural · adoptat tacit
Ion Rotaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Eu și întreg Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC apreciem faptul că această inițiativă legislativă este bine-venită. Apreciez că niciun efort nu este prea mare pentru a susține cercetarea românească și, cu atât mai mult, faptul că încercăm să motivăm diferite proceduri și diferite cauze care țin de legislație, care nu pot împiedica în niciun caz o decizie a noastră.
Cred că este nevoie să susținem cercetarea cu toate forțele, în toate domeniile, și, cu atât mai mult, când este nevoie de bani, să găsim resursele și să încercăm toate posibilitățile care pot duce la rezolvarea acestei probleme.
Cred că este nevoie ca acele proceduri – așa cum se prevede aici, într-un amendament – pe care le are de urmat Guvernul atunci când stabilește criteriile, procedurile și limitele în funcție de care se va stabili nivelul cuantumului avansului să fie studiate și elaborate cu multă atenție, pentru a nu genera interpretări și abuzuri.
În concluzie, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC votează cu toată convingerea această propunere legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.