Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Discurs
Și eu vă mulțumesc. Intervenții dacă sunt? Nu sunt intervenții.
Rămâne la votul final, neavând amendamente.
26. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2018 pentru modificarea Legii nr. 54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei; PL-x 142.
## Guvernul?
Domnul secretar de stat, vă rog, Ministerul Sănătății.
## **Domnul Dan Dumitrescu** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Sănătății_ **:**
## Bună ziua!
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Prin Legea nr. 54/2016 s-au asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, sumele necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor care fac obiectul Programului privind reducerea tuberculozei în România, program implementat de Fundația Romanian Angel Appeal și de autorități ale administrației publice centrale și locale.
Prezentul proiect de lege își propune realocarea sumelor necheltuite din bugetul aferent anului 2016 în bugetul prevăzut pentru a fi utilizat în semestrul I al anului 2018.
Menționăm, de asemenea, că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății cuprinde și sumele aferente finalizării programului.
Având în vedere cele menționate mai sus, Guvernul susține proiectul de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.