Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gabi Ionașcu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Acum cred că cu trei săptămâni în urmă, atrăgeam atenția asupra Ordonanței nr. 76, care a fost modificată cu o ordonanță din anul prezent și, bineînțeles, noi ar fi trebuit să aprobăm ordonanța respectivă. Ordonanța ultimă modifica, pe de o parte, Ordonanța nr. 76, dar și Legea nr. 15 privind regiile autonome.
De aici și ascultând și afirmația reprezentantului Guvernului, evident, se nasc cel puțin trei întrebări.
De la data emiterii Ordonanței nr. 76 este de înțeles că regia s-a transformat în societate, statul a participat cu un capital, bineînțeles, a angajat niște cheltuieli și a dat niște contracte pentru furnizarea serviciilor pentru care societatea a fost înființată.
Întrebarea mea vizavi de acest aspect, dacă este posibil, domnule reprezentant al Guvernului: care este impactul financiar privind aceste modificări, pe de o parte? O desființăm acum prin ordonanța..., pardon..., prin propunerea de lege, dar și că legea n-a fost constituțională. Ăsta e un subiect.
Al doilea subiect: care este statutul juridic al angajamentelor financiare angajate până la vremea respectivă?
Și al treilea lucru pe care vreau să vi-l notez și să vă întreb: dacă Ordonanța nr. 76 s-a dovedit a fi neconstituțională, pe parcursul înființării ei, până ce am făcut modificarea acum trei săptămâni privind Legea nr. 15 și, respectiv, cu referire la ordonanță, ce se întâmplă cu fondurile care s-au consumat și care este baza legală a demersurilor vizavi de manuale și toate cheltuielile care s-au inclus?
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte, și vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.