Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2010
other · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc, domnule secretar de stat.
Mă bucur că pot, prin intermediul dumneavoastră, să transmit locuitorilor din Țara Loviștei faptul că totuși acel drum există în atenția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, dar vreau să vă spun că, dacă primele două răspunsuri m-au satisfăcut – într-adevăr, s-au luat măsuri de remediere a acelor probleme apărute în urma inundațiilor –, problema a treia este una care, dacă veți merge în zona respectivă, veți vedea că nu pare deloc să fie una rezolvabilă prea repede.
Eu m-aș bucura să puteți introduce acest proiect frumos, despre care vorbiți, în bugetul anului viitor și mă voi ruga la Dumnezeu să o faceți, dar vreau să vă spun că sunt două mari probleme acolo. În primul rând, dacă veți veni dinspre Sibiu și veți vedea pe hartă că porțiunea respectivă apare ca drum național, ca orice turist, poate străin, poate român, veți dori să ajungeți mai repede la Curtea de Argeș, însă veți constata că, din porțiunea aceea de 31 de kilometri, doar 7 kilometri sunt asfaltați. Restul sunt efectiv drumuri cu criblură și pământ, mai sunt și porțiuni de drum asfaltate, dar arată ca după bombardament, pentru că este un asfalt degradat și aproape impracticabil, dar nu ar fi nimic, până aici este bine, este important că în acea zonă extraordinar de frumoasă există totuși un drum național.
Faptul că nimeni nu reușește să deblocheze cealaltă problemă, și anume că, după ce turistul ajunge la Perișani și vrea să ajungă mai departe, spre Curtea de Argeș – drum care pe hartă arată că este drum național –, se trezește în plin câmp, deci în zona județului Argeș încă 12 kilometri, cât ar trebui să mai parcurgă până la Curtea de Argeș, nu există nici măcar drum comunal... Repet, domnule secretar de stat, nu există nici măcar drum comunal. Mergi pe câmp. Și atunci, este absurd că pe hartă apare drum național până la Curtea de Argeș și bietul turist trebuie să facă treizeci și ceva de kilometri cale întoarsă și să o ia mai departe pe DN7.
De aceea, vă rog, în măsura în care se poate, în primul rând, să încercați să bugetați acest proiect și vă spun că este o zonă extraordinar de frumoasă și merită – știu că nu sunt fonduri, dar, poate, cumva, găsim soluții –, și, în al doilea rând, poate veți vedea, concret – pentru că probabil acum, fiind un ministru nou, se va interesa de proiecte importante pe care le-ar putea finaliza –, măcar 10-12 kilometri de drum comunal sau județean să fie amenajat și, în colaborare cu Consiliul Județean Argeș, ar putea să se continue acel drum mai departe.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.