Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 februarie 2010
procedural · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este o scrisoare de la prietenul comun – al meu și al domnului Dan Cârlan, secretar de stat la Ministerul Mediului și Pădurilor, ce se află în sală –, primarul Iașului, prin care solicită continuarea realizării unei stații de tratare a deșeurilor menajere, acest lucru fiind posibil în urma unei convenții încheiate cu Ministerul Mediului și Pădurilor.
În astfel de condiții, primăria solicită alocarea unor fonduri pentru achitarea facturilor restante la „Hidroconstrucția” – SA București și acoperirea diferenței pentru terminarea contractului.
În concluzie, rugăm ministerul să ne comunice măsurile pe care le va lua pentru alocarea fondurilor necesare proiectului menționat, precum și termenul la care se preconizează a fi virate sumele solicitate.
Dorim răspuns în scris.
Mai am o întrebare.
A doua întrebare este adresată domnului Mihai Constantin Șeitan, ministrul muncii, familiei și protecției sociale.
Ea se referă la cele 900.000 de persoane care beneficiază de pensie de invaliditate sau de handicap.
Se știe că s-au creat adevărate lanțuri de trafic al dosarelor de pensionare de acest tip, în care sunt implicați funcționari ai statului și mulți alți intermediari.
Domnule ministru,
Vă rugăm să ne răspundeți la următoarele trei întrebări: Care sunt procedurile pe care urmează să le aplicați în vederea analizei dosarelor pentru obținerea pensiei de invaliditate?
Ce metode de control veți institui pentru eliminarea factorilor de corupție din sistem?
Cum veți asigura eliminarea birocrației în analiza dosarelor, în același timp cu garantarea obiectivității și corectitudinii încadrării în gradul de invaliditate?
Solicităm răspuns în scris.
Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.