Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2008
other · adoptat tacit
Bogdan Olteanu
Religia, parte integrantă a culturii europene
Discurs
Și, pentru că tot suntem la considerațiuni generale, stimați colegi, pentru ca noi să fim credibili trebuie să folosim cifre oficiale. Atunci când eu am coordonat împreună cu un coleg analiza guvernării anterioare, am convenit că trebuie să utilizăm cifrele oficiale ale Guvernului, ale Institutului Național de Statistică, ale Băncii Naționale. Pentru că, dacă noi contestăm cifrele oficiale, va fi un dialog al surzilor.
De aceea, când vorbim, de pildă, de biruri, ar trebui să fim puțin mai reținuți. Această guvernare a fost în succesiunea guvernărilor, de foarte multe decenii încoace, prima guvernare care a redus substanțial impozitul pe salarii, de la o medie de 25% la o cotă unică de 16%; a redus impozitul pe profit de la 25% la 16%; a scăzut contribuțiile cu 10%, în condițiile în care n-a mărit niciun impozit fundamental.
A spune despre o astfel de guvernare și a spune despre acest ministru, care vă vorbește și care a creionat această strategie a relaxării fiscale, că pune taxe numai ca să jecmănească poporul și să umple bugetul este o deturnare a fondului problemei.
Stimați colegi,
Eu vreau să vă spun un lucru foarte răspicat: cheltuielile bugetare au crescut de la 19 miliarde de euro în 2004 la 54 miliarde de euro în 2008. Bugetul României se poate descurca și fără această taxă.
Problema este însă legată de cu totul alte considerente, și-mi pare rău, vorbind despre siguranța rutieră, despre calitatea aerului, despre problemele pe care o să le avem după 2011, odată cu armonizarea legislației europene, după chestiunile privind speranța de viață și bolile ce decurg din poluare, prin faptul că Bucureștiul este cea mai poluată capitală europeană, după pilda altor țări care au procedat la eliminarea oricărei taxări și, după aceea, cum este cazul Poloniei, s-au grăbit, repede, în fața dezastrului, să pună o astfel de taxare.
Dacă eu n-am reușit să vă conving de nimic din toate acestea, eu îmi manifest regretul, dar socotesc în același timp că această temă merită un subiect în plus de meditație.
Da, faptul că acești bani vor fi folosiți, și dumneavoastră veți vota acest lucru, exclusiv pentru fondul de mediu, și veți vota proiectele de mediu care se vor face, da, aceasta va pune, în sfârșit, într-o lumină clară taxa de poluare auto, și dumneavoastră veți avea în foarte scurt timp privilegiul să faceți asta pentru binele națiunii române. Și acești bani vor merge direct la fondul de mediu așa cum, nu vă supărați, ar fi trebuit s-o facem atunci, în 2006, și nu să greșim.
Și, pentru că vorbim de greșeală, stimați colegi semnatari ai moțiunii, credeți-mă, eu sunt ultimul pe care să-l suspectați în această privință de vreo intenție. Vreau să vă spun, cu tot
respectul, că la data aceea eram președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Senatului.
În calitatea pe care o aveam, am respins amendamentele care îmi măreau taxa, iar proiectul a trecut prin Senat în forma venită de la Guvern. În schimb, dumneavoastră, prin votul dumneavoastră, ați acceptat mărirea acestor taxe.