Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2016
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Și, ultimul proiect pe care îl dezbatem astăzi, punctul 15. Este prezent inițiatorul și o facem ca un gest de politețe și față de dumnealui.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Îl rog pe domnul..., colegul nostru, domnul deputat, să prezinte, pe scurt, propunerea legislativă. Vă rog. Microfonul 5.
## **Domnul Adrian Miroslav Merka** _– deputat_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor senatori,
Prin această propunere dorim să exceptăm de la excluderea acordării ajutorului social persoanele din zonele necooperativizate și care au vârsta de pensionare, dar nu au nicio formă de venit dintr-o altă formă de asigurări sociale. Stimați colegi,
În condițiile în care, înainte de 1990, în zonele necooperativizate, aceste persoane contribuiau la bugetul de stat prin acele dări, prin contractări, produse animaliere sau produse agroalimentare, acum, dacă beneficiază de depozite bancare – dar aici nu prea este problemă –, de suprafețe de teren sau animale și păsări din care, pe baza celor care pot să calculeze, au un venit anual de 1.000 de euro pe persoană singură sau pe familie, nu mai beneficiază de niciun sprijin.
Din păcate, stimați colegi, în momentul în care cineva beneficiază de o parcelă de pădure, va fi nevoit să taie acea pădure sau, dacă beneficiază de 10 ari în jurul casei... Și cunoașteți și dumneavoastră foarte bine persoanele din mediul rural, să le spunem, de la munte, case răzlețe și acei bătrâni care nu mai au posibilitatea să muncească să-și asigure un trai cât de cât pentru a doua zi.
Acum sunt exceptate aceste persoane, iar rugămintea e de a le permite să intre în acele categorii, să poată beneficia de acel venit minim garantat. Pentru asta am spus și „sunt la vârsta de pensionare”, și „nu beneficiază” de altă sumă, dar beneficiază de puțină pădure sau de puțină pășune în jurul casei, să-i scoatem din acest beneficiu.
Cu scuzele de rigoare, suntem obișnuiți dincolo, unde rezonanța este mai...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.