Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Și ultimul punct al ordinii de zi, cererea ministrului justiției nr. 2/10547/2015, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de încuviințare a arestării preventive a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29.01.2015, formulată în dosarul nr. 880/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție.
Dați-mi voie să vă citesc solicitarea.
## Stimate domnule președinte,
În temeiul art. 72 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 24 din Legea nr. 96/2006, republicată, precum și al art. 195 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 202 din Codul de procedură penală, existând cazul prevăzut de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, vă adresăm rugămintea de a analiza și soluționa, conform procedurilor și dispozițiilor legale în vigoare, prezenta cerere, care se referă la următorul aspect: încuviințarea arestării preventive a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29.01.2015.
Prezenta solicitare este formulată către ministrul justiției, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată în dosarul nr. 880/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție. De fapt, este aceeași cerere ca și la votul de dinainte, pe care noi l-am dat în Camera Deputaților.
Atașăm documentația pusă la dispoziție de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv referatul întocmit de Direcția Națională Anticorupție, cu precizarea că, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, materialul probator a fost deja transmis Camerei Deputaților din 5 februarie a.c.
Vă reamintesc, dragi colegi, că în această cerere..., în adresa ministrului sunt două cereri. Prima: arestarea preventivă... reținerea și arestarea preventivă, pe care am votat-o; cea de-a doua – arestarea preventivă, prin înlocuirea controlului judiciar. Sunt două voturi separate.
Acum votăm înlocuirea controlului judiciar cu arestare preventivă pentru doamna deputat Elena Gabriela Udrea. Din partea Comisiei juridice, raportul plus proiectul de hotărâre. Este ultimul proiect de hotărâre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.