Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2010
procedural · respins
Adrian Țuțuianu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Sigur, aș vrea să comentez răspunsul dat de reprezentantul Guvernului și vreau să vă spun că situația este mult mai complicată decât se încearcă să se spună aici. Sunt zeci de hotărâri judecătorești, sute de hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi profesorilor, de exemplu, de care Guvernul nu ne spune nimic, dacă vor fi puse sau nu în executare. Sunt alte sute sau mii de hotărâri date pentru autoritățile administrației publice locale care implică inclusiv alocări de la bugetul statului, și nu doar de la bugetele unităților administrativ-teritoriale și, ca atare, eu cred că, în acest moment, tratăm diferit problema. Rezolvăm ceva pentru judecători, pentru sistemul penitenciar, într-o modalitate pe care noi nu o agreăm, dar nu rezolvăm nimic din problemele altor funcționari din sistemul public. De aceea, eu cred că răspunsul la întrebările pe care le-am pus este, evident, nesatisfăcător.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.