Monitorul Oficial·Partea II·24 noiembrie 2005
other · adoptat
Ioan Bivolaru
Discurs
Sigur c„ aceast„ propunere este o propunere care are un puternic caracter social, noi am propus, Ón cadrul comisiei, stima˛i colegi, ∫i a amintit colegul nostru mai Ónainte, c„ la art. 23 se stabile∫te c„ acest certificat va intra Ón vigoare de abia dup„ 3 ani de zile de la intrarea Ón vigoare a acestei legi, ∫i este clar c„, p‚n„ atunci, sigur c„ se va stabili dac„ acest certificat se face contra cost sau se face gratuit sau se poate realiza Ón prevederile bugetare, pentru bugetele locale s„ se transfere ceva Ón leg„tur„ cu acest lucru ∫i, probabil, cum a spus colegul, vor exista ∫i unele Ónjur„turi, o s„ vedem cine guverneaz„ atunci, cine va fi Ónjurat atunci. Este singura solu˛ie care s-a acceptat Ón cadrul comisiei: aceast„ derogare pentru 3 ani de zile, Ómpreun„ cu ini˛iatorul. Nu am putut, Ón aceste condi˛ii, c‚nd se face
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 179/24.XI.2005 derogarea pentru 3 ani de acum Ónainte, deci 3 ani de zile nu se elibereaz„ nici un fel de certificat, ne-a fost greu, la nivelul comisiei, s„ ipotec„m aceast„ gratuitate ∫i s„ o aplic„m dup„ 3 ani de zile. Nu se ∫tie ce se va Ónt‚mpla cu aceast„ lege peste 3 ani de zile. Astea sunt motiva˛iile pentru care, Ómpreun„ cu ini˛iatorul, am convenit c„ varianta de la art. 23 este cea mai bun„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.