Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Emil Marius Pașcan
Discurs
Sigur că observațiile colegului meu sunt legitime. Noi am discutat acest proiect la Comisia pentru administrație. Dar, dincolo de aspectul în sine, care este unul sensibil și se știe, suntem într-o perioadă economică dificilă, ce facem cu aceste spații de cazare turistică, cu profil turistic, aflate pe raza localităților, care au fost, în nenumărate rânduri, somate de către autoritățile publice locale sau de către hotărâri ale consiliilor locale ca, într-un fel sau altul, ele să nu mai... Se află într-o situație, cel puțin estetică, deplorabilă sau constituie focare de infecție pentru comunitate și pentru spațiile în care acestea există. Ce facem cu ele cât timp nicio prevedere legală până acum nu le impune să reabiliteze, cel puțin la nivel de fațadă, de spații din jurul acestor imobile, spațiul verde, parcurile etc.? Ei bine, eu cred că, într-un fel sau altul, acest lucru trebuie început.
Poate se poate discuta asupra unor bonificații care să li se acorde, din punct de vedere legal, celor în cauză, dar a ne face că nu le vedem, a accepta, a tolera în continuare ca aceste spații să funcționeze sezonier, respectiv cei care le dețin, fie la negru, fie în mod legal, să folosească turismul pentru ca trei sau patru luni din an să beneficieze de profit, neinteresându-i nici într-un fel să investească în reabilitarea clădirilor respective, acest lucru trebuie să ne preocupe.
Sigur, legea este perfectibilă, dar este un început prin care să-i determinăm ca, într-un an de zile, spațiile respective să le pună la punct. Și sunt astfel de exemple, de situații... de fațade de clădiri aflate într-o stare deplorabilă, care constituie, realmente, focare de infecție și împotriva cărora, până acum, legal, nu se poate adopta până acum niciun fel de măsuri coercitive. Acesta este un început și cred că trebuie susținut.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.