Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2011
procedural · retras
Mircea Nicu Toader
Aprobarea programului de lucru cu modificări
Discurs
Sigur, e greu să te înțelegi cu juriștii, dar, pe fond, a fost un lucru total inacceptabil. O hotărâre a plenului reunit a fost schimbată de o hotărâre a Birourilor permanente reunite și o erată dată către Monitorul Oficial.
De ce am susținut și am și solicitat să prelungim programul? Fiindcă fără această hotărâre ne întrebăm: cine va pleca din Curtea de Conturi? Cel care este în drept să rămână sau cel care în mod fals a ajuns pe o poziție să-i permită să stea șase ani? Ăsta este motivul. Restul, sigur că sunt proceduri. Au fost 5, au fost 4?!
Suntem într-o situație cu totul inedită. Un Birou permanent a infirmat, și pe ascuns, o hotărâre a plenului reunit. Cine
considerați dumneavoastră că trebuie să meargă sau să plece din Curtea de Conturi? Cel care a fost votat în plenul reunit sau cel care a fost votat la cererea unui vicepreședinte al Senatului, la vremea aia? Asta este problema de fond. Sigur că acum putem să găsim, au fost 5, au fost 4, n-am venit la 10, n-am venit la 9, dar mâine ce facem?
Dumneavoastră cine considerați că trebuie să rămână în continuare în Curtea de Conturi? Cel care legal a obținut votul plenului reunit sau cel care prin spate, în urma unei intervenții, a reușit să modifice și în Monitorul Oficial, absolut ilegal, o prevedere și o hotărâre a plenului reunit?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.