Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2003
other · adoptat
Radu Liviu Bara
Dezbateri asupra proiectului Legii privind energia electricã ºi termicã (Amânarea votului final.)
Discurs
Sigur, noi am discutat foarte mult în legãturã cu aceste termene. Cele mai multe sancþiuni care s-au dat s-au dat pentru cã n-au fost clarificate niºte termene, de la data începerii lucrãrii, de la data când trebuie sã ia autorizaþia, ºi, din cauza asta, am încercat sã facem lucrurile mai clare tocmai pentru contribuabil.
Noi am considerat, în urma discuþiilor pe care le-am avut, cã e bine sã introducem niºte termene restrictive care, pe bunã dreptate, într-un fel, cum spuneþi dumneavoastrã, cã nu-l obligã numai pe contribuabil, îl obligã ºi pe cel care emite autorizaþia. Dacã el nu a anunþat în 30 de zile începerea lucrãrii, acesta poate sã spunã cã nu i-a dat autorizaþia pentru cã a depus târziu lucrarea. Deci tocmai de-aia. ªi toate aceste termene, dacã urmãriþi în modificãrile din lege, o sã vã daþi seama cã fac un circuit. Deci termenele aºa-s legate unele de altele, încât, dacã un singur termen nu-l respectã, atunci ºtim precis cine nu-l respectã: cel care executã lucrarea sau cel care trebuie sã emitã autorizaþia.. De aceea, eu vã rog sã fiþi de acord cu propunerea fãcutã de cãtre comisie. Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.