Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Singura soluție pentru ieșirea României din criză este dezvoltarea economico-socială”
Disertațiile privind criza economică și efectele acesteia în plan socioeconomic rămân, de cele mai multe ori, în planul dezbaterilor politicianiste. În acest moment, soluțiile nu sunt clar conturate și exprimate, nu au consistența necesară.
Semnarea unui acord cu FMI nu reprezintă soluția miraculoasă de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm, ci doar un mijloc de a menține echilibrul economic intern, de a preveni deteriorarea accentuată a economiei, cu urmări grave în plan social.
Trebuie să avem o viziune pe termen mediu și lung, o viziune bazată pe valori și principii social-democrate, pentru că această criză economică a evidențiat, de fapt, vulnerabilitatea României.
Suntem vulnerabili pentru că avem mari deficiențe structurale. În sectorul energetic, în agricultură, în administrație, reformele au bătut pasul pe loc. În plus, după patru ani de guvernare de dreapta, resursele bugetare au scăzut dramatic. Am ratat startul integrării europene, rata de absorbție a fondurilor comunitare fiind aproape de zero! În acest context, resimțim mult mai puternic efectele crizei economice internaționale.
Singura soluție pentru ieșirea României din criză și contracararea recesiunii este dezvoltarea economico-socială. De unde trebuie să începem? Este un lucru despre care vorbim de 20 de ani: reformă! Reforma agriculturii, incluzând dezvoltarea rurală, reforma energetică și a infrastructurii de transport, reforma administrației centrale și locale, reforma sistemului fiscal și a cheltuielilor guvernamentale. Reforma înseamnă criterii și obiective clare, înseamnă competență și responsabilitate.
În acest moment, când oamenii sunt preocupați de efectele crizei economice, de perspectiva pierderii locului de muncă, de scăderea puterii de cumpărare, ne revine sarcina, în calitate de parlamentari, de a răspunde la multe întrebări, de a găsi soluțiile cele mai bune de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm, de a participa direct la elaborarea programului anticriză și de a ne asuma răspunderea pentru toate demersurile noastre.
PSD consideră necesară constituirea unui consiliu pentru relansarea economică, format din președinții celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrul României și guvernatorul BNR, cu acceptarea celor mai reprezentativi specialiști în probleme economice și sociale, care să coordoneze elaborarea și aplicarea programului românesc anticriză și de relansare economică.
De asemenea, PSD propune ca, începând din 2 aprilie, în fiecare ședință a conducerii Coaliției, câțiva dintre membrii Guvernului să prezinte rapoarte cu privire la modul de desfășurare a programelor de dezvoltare ce le revin.
PSD va prezenta, în următoarele zile, un pachet de stimulare economică în care vom ține cont și de resursele obținute printr-un eventual acord cu FMI. Trebuie să știm exact cum vor fi folosiți acești bani, să stabilim clar prioritățile și să distribuim solidar costurile în societate.