Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Alexandra Huțu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Situația unității mobile de terapie intensivă din județul Botoșani”
În declarația de astăzi vă prezint o situație intolerabilă care a avut loc în județul Botoșani, în contextul pandemiei de COVID-19. Deși este o problemă de nivel local, ea e relevantă pentru modul în care este gestionată pandemia în România. Un astfel de caz poate deveni de actualitate în orice alt județ al României și de aceea nu poate fi trecut cu vederea.
Problema se referă la unitatea mobilă de terapie intensivă care a fost instalată în Botoșani, lângă Spitalul Județean „Mavromati”, în data de 11 noiembrie 2020. La aproape patru luni de la instalare, unitatea a funcționat mai puțin de o lună, aceasta în condițiile în care ea reprezintă speranța de viață pentru mulți pacienți.
În celelalte aproape trei luni, unitatea nu a putut funcționa din cauza unor găuri din acoperișul unității, prin care apa de ploaie se infiltrează exact în zona unor conexiuni electrice.*
Încă nu știu cât a costat această unitate și cât s-a plătit pentru lucrările de reparații efectuate de o echipă venită tocmai din Turcia. De aceea am adresat aceste întrebări miniștrilor de resort. Dar este cu totul intolerabil ca în contextul actual, în care nu mai avem paturi la ATI, iar pacienții cu COVID în stare gravă mor pe holurile spitalelor sufocate, să nu putem pune în funcțiune o astfel de unitate mobilă doar pentru că are o gaură în acoperiș. Este penibil și revoltător, în același timp!
Cum este posibil ca în România secolului 21 să avem oameni care efectiv mor cu zile din cauza unei găuri în acoperișul unei unități medicale?
Cum este posibil ca, în cele patru luni de la instalare, cei responsabili de această problemă să nu fi fost în stare să găsească acea gaură din acoperiș