Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2011
Declarații politice · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Solicit și eu o pauză de consultări de 30 de minute.
## Domnule senator,
Suntem în desfășurarea unei ședințe de plen a Senatului, iar convocarea unui Birou permanent este regulamentară.
Înțeleg că există cei cinci senatori care au făcut această propunere și vom decide cu privire la convocarea acestui Birou permanent, în temeiul Regulamentului Senatului, dar propunerea de sistare a ședinței noastre este neregulamentară.
Suntem în plenul Senatului din ziua de 23 noiembrie anul curent, suntem în derularea ședinței de plen și, dacă aveți propuneri cu privire la ordinea de zi sau la programul de lucru, vă stau la dispoziție, dar cu privire la suspendarea ședinței pe baza unei astfel de solicitări, dați-mi voie să nu fiu de acord cu dumneavoastră și să nu dau curs solicitării dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.