Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2018
Informare · respins
Ioan Cupșa
Discurs
Solicităm ca alin. (2) al art. 8, astfel cum l-ați modificat, să fie eliminat. Și voi explica și de ce.
Deși cu toții ne dorim ca repartizarea tuturor cauzelor către judecători și/sau procurori să se facă aleatoriu, în ceea ce privește însă în mod special repartizarea cauzelor către procurori, este o imposibilitate din punct de vedere practic.
Această imposibilitate va ocaziona blocaje în sistem, probabil unora dintre noi convenindu-ne aceste blocaje, dar pe care noi, responsabili fiind, nu le putem susține.
Încă o dată, ca urmare a specializării procurorilor, precum și ca urmare a felului în care sunt încălcate, în mod diferit, rolurile fiecăruia dintre acești procurori, repartizarea aleatorie nu este întotdeauna posibilă. Subliniez încă o dată: în legătură, în mod special, cu cauzele care sunt repartizate procurorilor.
Vă rog să supuneți votului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.