Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2005
procedural · adoptat
Maria Petre
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## Sper s„ nu ajungem acolo.
Voiam s„ spun doar c‚teva lucruri, ∫i anume c„ era normal s„ se intervin„ cu o asemenea modificare a Legii finan˛elor publice locale, pentru c„, noi ∫tim foarte bine, a
existat o Óntreag„ dezbatere cu privire la golul de venituri pe care bugetele oric„rei autorit„˛i a administra˛iei publice din Rom‚nia l-ar fi avut dac„ nu se majorau aceste cote.
Ca atare, vreau s„ spun doar c„ noi sus˛inem modificarea la Legea finan˛elor publice locale, respectiv la Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 45/2003 ∫i, de asemenea, c„ Grupul parlamentar al Alian˛ei îDreptate ∫i Adev„r“ este de acord ∫i cu renun˛area la unul dintre amendamente, de care domnul senator ™tefan, vicepre∫edintele Comisiei pentru buget, finan˛e ∫i b„nci, v-a vorbit deja. Deci noi vot„m ceea ce a propus comisia ∫i vot„m ∫i legea ca atare.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.