Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2001
other
Damian Brudaºca
Discurs
Spre surprinderea dumneavoastrã, probabil, domnule preºedinte, sunt foarte mulþumit de rãspuns, în sensul cã am aflat, împreunã cu cei prezenþi, foarte multe lucruri despre activitatea acestei instituþii care, în condiþiile noastre, poate juca rolul pe care a reuºit sã-l joace.
Ceea ce ar fi de dorit pe viitor ar fi o mai mare transparenþã ºi chiar tendinþa din interiorul instituþiei de a-ºi face cunoscute opiniei publice domeniile de activitate ºi rezultatele înregistrate, pentru cã foarte multe semne de întrebare ar fi, în felul acesta, spulberate ºi n-ar da posibilitatea unor supoziþii rãutãcioase, tendenþioase ºi de altã naturã.
Eu aºtept ºi rãspunsul scris de la domnul preºedinte, pentru cã îl aºteaptã circa 30.000 de investitori din judeþul Cluj, în numele cãrora am fãcut aceastã intervenþie.
Singura problemã pe care aº avea-o de obiectat, dar nu la adresa rãspunsului, ci a modului în care a fost abordatã ºi înþeleasã atribuþia instituþiei, a fost aceea ca, prin aceastã preluare de cãtre A.V.A.B., sã se elimine posibilitatea tragerii la rãspundere a celor de la C.E.C. ºi de la alte instituþii, inclusiv de la Comisia Naþionalã de Valori Mobiliare, a cãror vinovãþie, cel puþin moralã, este deocamdatã de necontestat. ªi o spune acest lucru nemulþumirea încã prezentã în multe dintre oraºele þãrii, unde cetãþenii mai aºteaptã cu speranþã cã statul, totuºi, le va face ºi lor dreptate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.