Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2014
government confidence · adoptat
Miron Ignat
Discurs
„Stația de epurare din municipiul Tulcea”
În luna mai, în municipiul Tulcea, a fost inaugurată una dintre cele mai moderne stații de epurare din estul Europei. Prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, Tulcea este primul oraș care a finalizat o stație de epurare pentru o
capacitate de 100.000 de locuitori și care are ca scop să protejeze Rezervația Deltei Dunării.
Față de alte arii protejate, cum ar fi rezervații naturale stricte, parcuri naționale, monumente ale naturii, Rezervația Deltei Dunării nu a fost destinată unei protecții exclusive, ci mai mult pentru conservarea ecosistemelor, folosirea resurselor naturale regeneratoare, cercetarea și supravegherea continuă a componentelor ecosistemelor protejate, ocrotirea speciilor de plante, animale și peisaje.
În municipiul Tulcea nu exista stație de epurare, apa uzată menajeră fiind evacuată neepurată direct în fluviul Dunărea. Sistemul de alimentare cu apă și colectare a apelor uzate era perimat, iar rețeaua de distribuție se afla într-un stadiu avansat de degradare, ceea ce conducea la avarii dese ale sistemului de distribuție. Din aceste motive, în cazul unei poluări accidentale, calitatea apei reprezenta un risc major.
Din aceste motive, stația de epurare aduce un mare beneficiu și protejează municipiul Tulcea, dar mai ales Rezervația Deltei Dunării. Această stație are ca scop tratarea primară, secundară și terțiară a apelor uzate, tratarea și deshidratarea nămolurilor, valorificarea biogazului.
Felicitări autorităților tulcene și tuturor celor implicați pentru implementarea acestui important proiect!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.