Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2002
other · respins
Smaranda Dobrescu
Aprobarea timpilor repartizaþi grupurilor parlamentare pentru dezbateri generale
Discurs
## Stimaþi colegi,
Cred cã este o micã neînþelegere. Prin eliminarea pe care ne-au propus-o colegii de la Partidul Democrat nu înseamnã cã rãmâne valabilã ºi în funcþiune aceastã ordonanþã privind salarizarea funcþionarilor publici.
Ceea ce, prin proiectul de buget, ni s-a propus la art. 10 alin. 3 este doar ca acea primã de vacanþã, prevãzutã în salarizarea funcþionarilor publici, sã se amâne cu încã un an acordarea ei.
Cum în momentul de faþã acest lucru ar fi un semn cãtre funcþionarii publici, un semn pentru încurajarea lor ºi pentru preþuirea funcþiei îndeplinite în societate, rugãm ºi noi Ministerul Finanþelor Publice ca la prima rectificare sã aibã în vedere ca mãcar o parte din aceastã primã de vacanþã sã poatã fi acordatã.
Iar în privinþa salarizãrii funcþionarilor publici cred cã mai trebuie sã aºteptãm, dar nu foarte mult, ci doar pânã la începutul anului viitor, când, împreunã cu salarizarea bugetarilor, cele douã legi vor putea fi corelate ºi fiecare funcþie sã fie salarizatã conform importanþei sociale. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.