Monitorul Oficial·Partea II·4 martie 2004
other · respins
Valer Dorneanu
Discurs
Stima˛i colegi,
Da˛i-mi voie s„ declar deschis„ partea a doua a ∫edin˛ei de ast„zi, destinat„ dezbaterii proiectelor Ónscrise pe ordinea de zi. Œn prima parte a˛i participat la declara˛ii politice.
V„ amintesc prezen˛a: din 345 de deputa˛i ∫i-au Ónregistrat prezen˛a 294, sunt absen˛i 51, 16 particip„ la alte activit„˛i parlamentare.
Primele dou„ puncte ale ∫edin˛ei de ast„zi erau dou„ proiecte foarte importante. Primul, privind organizarea judiciar„, ∫i al doilea, privind statutul magistra˛ilor. Am Ón˛eles c„ din partea Comisiei juridice exist„ o cerere. Ave˛i cuv‚ntul, domnule deputat Timi∫, pentru ambele proiecte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.