Grigore Emil Rãdulescu

Stimaþi colegi,

Dacã au vãzut primii gospodari ai oraºelor cã nenorocita de sãrãcie nu vrea sã dea nici un pas înapoi, au cugetat vreo 12 ani ºi pânã la urmã au gãsit soluþie salvatoare pentru mulþimea disponibilizaþilor ºi a pensionarilor.

Economate, cât mai multe economate, o hemoragie de economate, care sã stingã setea sãracului de preþuri mici.

Iniþial, readucerea pe tapet a ideii staliniste de acum jumãtate de secol era ca magazinele cu pricina sã ofere un balon de oxigen oamenilor amãrâþi care nu mai pot face faþã greutãþilor vieþii zilnice. Preþurile urmau sã fie semnificativ mai scãzute, cu 20-30 la sutã. Zis ºi fãcut. De zis, s-a zis, de fãcut, s-a fãcut mai puþin, aºa ca sã aibã ºi cine trebuie un gheºeft acolo, cât de cât.

Ceea ce ar fi trebuit sã atragã pensionarii Ñ de departe cei mai buni economiºti ai momentului Ñ nu a fãcut decât sã-i piardã de muºterii. Mulþi dintre ei au renunþat curând ºi au plecat deziluzionaþi de marfa proastã ºi doar cu puþin mai ieftinã faþã de alte magazine de unde îºi fãceau regulat cumpãrãturile. Ei au apreciat cã pentru o pungã de orez spart ºi cu gunoaie chiar nu meritã sã-þi rozi pingelele prin frig ºi zloatã, mai cu seamã când diferenþa este de numai 200 de lei, în favoarea economatului de cartier. Cu pâinea, aceeaºi poveste, abia de se ieftineºte cu 200 de lei, iar la ulei, nici mãcar nu mai este vorba de un avantaj, ci de jecmãnealã curatã, de vreme ce un litru costã 27.000 de lei la un magazin normal ºi 32.000 de lei la economat.

Prinºi voiniceºte în derutanta horã a înfiinþãrii de economate, primii gospodari ai urbei de pe malul Dâmboviþei, care nu rateazã nici o ocazie de a se filma radiind de fericire în faþa unui economat, nu au mai luat în seamã asemenea nimicuri. Mai mult, nu au realizat un lucru elementar: cã oricât de repede ºi oricât de multe economate vor lua naºtere peste noapte, ele nu vor aduce nici mãcar un leu în plus în buzunarele amãrãºtenilor.

Lipsa de cumpãrãtori din economate aratã nu numai cã ele nu reuºesc sã-ºi gãseascã locul în societatea româneascã, ci cã însãºi ideea de economat a fost compromisã prin preþurile ºi calitatea mãrfii din rafturi.

Un sondaj efectuat în rândul pensionarilor, ºomerilor ºi al celor cãzuþi sub pragul sãrãciei ar arãta imediat cât de falsã este ideea cã aceia care au venituri de douã-trei milioane de lei pe lunã rup uºa economatelor.

Sunt convins însã cã un asemenea sondaj nu se va face prea curând.

O puzderie de economate într-o economie de piaþã aratã clar cã ea nu este capabilã sã asigure traiul cetãþeanului, fie el ºi la limita de jos.

Economatele ameninþã sã se compromitã nu numai pe ele, ci ºi ideea cum cã România ar avea ceva comun cu capitalismul.