Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2001
other
Gheorghe-Eugen Nicolãescu
Discurs
## Stimaþi colegi,
Din pãcate, la acest proiect de lege sunt mai multe lucruri care nu sunt în regulã. În primul rând, nu s-a þinut cont de faptul cã mai mulþi parlamentari în Comisia pentru buget, finanþe ºi bãnci au avut amendamente.
Când s-a fãcut raportul comisiei, s-a prezentat numai cu amendamentele admise, nu ºi cu amendamentele respinse. Aºa s-a intrat în plen, aºa s-a ajuns la vot final, încãlcându-se procedura.
De asemenea, acest proiect de lege are foarte multe carenþe pe fond. În primul rând, se atenteazã, dacã vreþi, la sistemul cooperaþiei de credit.
Aºa cum e gândit ºi aprobat acest proiect de lege, va face, în foarte scurt timp, nefuncþionalã cooperaþia de credit din România. Din pãcate, este un sector care ajutã, în continuare, categoriile defavorizate din mediul rural, iar noi, dumneavoastrã, de fapt, votaþi ca acest sistem sã se prãbuºeascã. Nu putem fi de acord.
Faptul cã s-a aprobat sã se introducã prevederi mai restrictive în cooperaþia de credit decât la bãncile comerciale, dupã opinia noastrã, este o aberaþie ºi, de fapt, se doreºte prãbuºirea acestui sistem, cu care nu putem fi de acord.
Aceasta este poziþia noastrã ºi trebuie s-o ºtie toatã lumea.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.