Cornel Bãdoiu

Stimaþi colegi,

Domnul Boc are dreptate. Argumentele sunt de ordin istoric ºi, dacã veþi avea curiozitatea sã consultaþi legile sau decretele de graþiere care s-au dat pânã acum, aºa se proceda, se fixa o datã tocmai în ideea de a nu da naºtere la lucruri nepermise de politica penalã a statului, de la un moment dat.

Dar, dacã am accepta amendamentul propus ulterior de Ministerul de Justiþie ºi însuºit de domnul preºedinte al Comisiei juridice, veþi constata cã se creeazã inechitãþi de tratament juridic la situaþii identice. ªi acest lucru este valabil ºi pentru art. 6, care urmeazã dupã art. 5. Deci, potrivit amendamentului însuºit, urmeazã a beneficia de graþiere numai cei definitiv condamnaþi pentru comiterea unei contravenþii sau, aºa dupã cum se spune la art. 6, pentru sãvârºirea unei infracþiuni.

Ce înseamnã acest lucru? Ca, în ipoteza în care douã persoane comit aceeaºi faptã împreunã ºi unul dintre ei uziteazã de toate cãile de atac, sã se ajungã la situaþia urmãtoare: primul care n-a uzat de aceste cãi de atac sã fie gãsit în poziþia de ”condamnat definitivÒ ºi sã beneficieze de graþiere, iar cel care se aflã în apel sau în recurs sã nu mai poatã beneficia de graþiere, deci de iertarea de a executa pedeapsa, ceea ce creeazã inechitãþi, inechitãþi cu consecinþe profunde, zic eu, în societatea româneascã. Nu este de admis.

Sub aspect teoretic, lucrurile ar cam sta aºa cum a fost amendamentul însuºit, dar viaþa a demonstrat cã teoria nu mai corespunde realitãþilor sociale ºi, atunci, de 50 de ani încoace s-a mers pe un hibrid, ºi anume: beneficiazã de graþiere nu numai cei condamnaþi definitiv, dar ºi cei care au comis fapta pânã la o anumitã datã, pentru cã vreau sã reþineþi cã aceºtia, care nu sunt în poziþia ”definitivÒ, continuã a fi judecaþi ºi li se aplicã o sancþiune, deci practic ce se graþiazã, sancþiunea ca atare aplicatã.

Deci, revenind, viaþa a impus acest tratament juridic ºi vã rog sã înþelegeþi cã omul de rând nu va înþelege niciodatã de ce, dacã unul dintre fraþi beneficiazã de graþiere, cel care a uzat de calea de atac nu mai poate beneficia.

Deci, efectiv, este un paradox. Noi, juriºtii, l-am acceptat, vã rog sã înþelegeþi cã l-au acceptat ºi profesorii noºtri, nu l-au eliminat, e vorba de Dongoroz, un mare teoretician în materia dreptului ºi, în special, a dreptului penal, ºi vreau sã vã mai spun cã sunt ºi autori francezi care nu eliminã, ba, dimpotrivã, acceptã ideea de a se proceda în acest fel. Aºa cã vã rog sã fiþi de acord cu amendamentul domnului Boc, la care, de fapt, ºi în comisie eu m-am raliat Ñ nu ºtiu de ce nu apar în raport Ñ, pentru cã, repet, altcumva vom ajunge la situaþii paradoxale.

Vã mai dau ºi alt exemplu. Având în vedere lista enormã de excepþii, având în vedere ºi aceastã prevedere a amendamentului însuºit cu majoritate de voturi de cãtre comisie, în realitate scopul adoptãrii acestei legi nu se mai realizeazã, pentru cã vor fi mai mulþi din cei care încã nu sunt în poziþia ”condamnaþi definitivÒ decât cei care sunt în aceastã poziþie ºi pot beneficia. Deci, cu alte cuvinte, o treime vor pleca din penitenciar ºi celelalte douã treimi le vor lua locul. ªi atunci pentru ce mai dãm aceastã lege de graþiere?