Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 ianuarie 2001
other
Nicolae Vasilescu
Discurs
## Stimaþi colegi,
## Domnule preºedinte,
Aº vrea sã vã spun cã noi nu avem aici de a lua în discuþie procedurile Parlamentului Europei, atâta timp cât nici mãcar þãrile membre ale Parlamentului Europei nu folosesc aceleaºi proceduri precum se folosesc în Parlamentul Europei. ªi este vorba de exemplul Franþei, este vorba de exemplul Suediei, este vorba de alte exemple pe care nici eu nu le cunosc, unde intervenþiile în propriile parlamente nu sunt legate de Parlamentul Europei ºi cred cã nu are sens sã discutãm acum de procedurile Parlamentului Europei.
Ceea ce vreau sã vã rog foarte mult, este sã luãm în vedere cã limitarea are loc. Vrem sã eficientizãm ºedinþele Parlamentului, toþi vrem aceasta. ªi aceastã eficientizare are loc ºi prin scurtarea duratelor intervenþiei, aºa cum se prevede în ultimul paragraf al acestui articol. Preºedintele Camerei poate supune spre aprobare sistarea discuþiilor la articolul dezbãtut. Cred cã este de ajuns. Mai mult decât atât, vom ajunge în situaþia în care la acest microfon nu vor ajunge decât doi colegi de-ai noºtri, pentru cã, dacã nu mai existã un alt coleg care sã susþinã o altã variantã, se întrerup discuþiile ºi mi se pare cã ajungem într-un stadiu de dezbatere care nici nu ºtiu dacã mai are toate elementele care întrunesc dezbaterea. Deci vã supun atenþiei dumneavoastrã ºi acest aspect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.