Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 aprilie 2001
other · adoptat
Nicolae Vãcãroiu
Discurs
Stimaþi colegi, eu cred cã rolul nostru este sã ne respectãm reciproc, ºi între noi ºi în relaþia cu oricare, indiferent de funcþia pe care o ocupã, este vicepreºedinte sau preºedinte de Senat.
Dar aº dori sã înþelegeþi, mai ales domnul senator Pãunescu, pe care-l respect ºi-l admir foarte mult ºi îmi pare rãu cã nu doreºte sã înþeleagã, suntem la ”Întrebãri, interpelãriÒ, ºi nu la declaraþii politice.
La declaraþii politice se poate vorbi 25 de minute nonstop, domnule senator, ºi oricând puteþi sã faceþi acest lucru.
Ne intereseazã problemele grave care se întâmplã ºi eu nu din cauza aceasta v-am oprit ci, pur ºi simplu, pentru cã dumneavoastrã, de la tribunã, voiaþi sã ne citiþi o scrisoare care dura, probabil, 7, 8, 10 minute.
Vã rog sã înþelegeþi. Grupul parlamentar cel mai mare, P.D.S.R., are 8 minute pentru toate întrebãrile ºi interpelãrile. Avem restante rãspunsuri la vreo 20 de întrebãri ºi interpelãri.
Avem la dispoziþie numai o orã ºi jumãtate. Noi îi întrebãm pe miniºtri sã ne rãspundã, dar nu þinem o pledoarie Ñ frumoasã ºi interesantã, cu problemele grele ale þãrii Ñ, n-avem cum, nu ne permite timpul! Nimeni nu pune pumnul în gurã nimãnui. Avem o orã jumãtate. O sã stabilim, vã promit, la primul Birou permanent, o sã stabilim o regulã, în funcþie de mãrimea grupului, câte minute are fiecare, dar putem ºti când vine ministrul sã rãspundã la o întrebare, la o interpelare? Trebuie sã-i lãsãm timp ca, în aceastã orã ºi jumãtate, sã vinã cu toate argumentele pe masã, sã avem timp sã-i punem ºi întrebãri.
Altfel, ce facem? Mai avem 40 de minute, plecãm acasã. Toþi colegii, miniºtrii sunt aici ºi n-am apucat sã dãm rãspunsuri la cele formulate acum douã sau trei sãptãmâni.
Acestea-s problemele. Nu e problema de diriginte sau de altceva.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.