Leonida Lari Iorga

Stimaþi colegi,

Între 27 ºi 31 august curent, împreunã cu alþi colegi ai mei, senatori ºi deputaþi din Partidul România Mare, am cãlãtorit prin satele ºi oraºele Basarabiei, ne-am întâlnit cu oameni din diverse categorii sociale, scriitori, profesori, combatanþi care au luptat în Transnistria, am oferit ajutoare, am depus flori la mormintele ostaºilor români care s-au sacrificat pentru eliberarea Basarabiei. Vedeam acele morminte ºi-mi ziceam: mii de vieþi omeneºti s-au pierdut pentru aceastã bucatã de pãmânt românesc în anii 1940Ð1941, iar sute de mii s-au pierdut în rãzboiul din 1992 din Transnistria. Oare de cât sânge mai e nevoie ca sã se îngrozeascã odatã ºi odatã sufle-

tele politicienilor blazaþi care nu realizeazã cã acolo sunt niºte oameni ce suferã cumplit, dincolo de puterea omeneascã de suportabilitate.

Îmi apar ºi acum în ochi feþele livide ale copiilor subnutriþi din satele basarabene, ochii triºti ai scriitorilor ºi combatanþilor care se întreabã pentru ce au luptat zeci de ani sã obþinã dreptul la limbã românã, limbã de stat, la grafia latinã, la istoria românilor, ca acum sã fie ameninþaþi iarãºi cu pierderea identitãþii. ªi când îmi amintesc cât de optimiºti erau acei oameni în 1989, anul de apogeu al miºcãrii de eliberare naþionalã, când s-au adunat peste un milion în Piaþa Marii Adunãri Naþionale ºi vociferau: ”Trãiascã, trãiascã, trãiascã, Moldova, Ardealul ºi Þara Româneascã!Ò

Da, se întâmplã acum ceea ce am prevãzut încã în 1991, de când România a recunoscut un stat tot pe teritoriul sãu, ºi anume statul Moldova. S-au format ºi solidificat acele structuri prezidenþiale, guvernamentale despre care l-am preîntâmpinat pe Preºedintele Iliescu în acea perioadã.

Caracatiþa ruso-moldoveneascã s-a lãþit într-atât de mult încât atmosfera în Basarabia a devenit aproape irespirabilã. Eu încã nu am auzit pe globul acesta de vreo þarã cãreia sã-i pese atât de puþin de provinciile sale istorice, care sã le lase atât de uºor pe mâna strãinilor.

Dar trezeºte-te odatã ºi odatã clasã politicã româneascã! Dacã în urmãtorii cinci ani nu iei deciziile, mãsurile de rigoare cuvenite pentru apãrarea ºi ajutorarea fraþilor tãi aflaþi la grea cumpãnã, riºti sã fii numitã vânzãtoare de neam de cãtre posteritate.

Am spus-o ºi o repet pentru cei care nu m-au auzit: atâta timp cât plâng de foame copiii români din Basarabia ºi nordul Bucovinei, þara mamã România nu va avea parte de bunãstare, cã aceasta e pedeapsa Domnului pentru nepãsare. În timp ce România se tot îndârjeºte sã intre în Uniunea Europeanã ºi în NATO, pe de altã parte, parcã involuntar, dar ca o consecinþã a erorilor politice comise în trecut, împinge ºi Basarabia ºi nordul Bucovinei în Uniunea Rusia-Belarus.

E pur ºi simplu o stupiditate, o ruºine strigãtoare la cer ºi o cheltuialã în plus ca aceeaºi þarã, România, sã aibã douã ambasade pe trupul sãu, douã vãmi pe trupul sãu, douã rânduri de ambasadori ºi vameºi. Sã ne întrebãm împreunã cu mâna pe inimã: cum sã ne considere lumea oameni serioºi dacã nu ne ajunge voinþa, nu mai zic de sensibilitate, sã tãiem o datã acest punct gordian, sã creãm conjunctura politicã favorabilã pentru reunificare.