Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2002
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
Stimaþi colegi,
Lucrurile sunt mult mai simple decât par.
Aceastã ordonanþã ºi actualul proiect de lege vin în direcþia înscrierii politicii penale româneºti la exigenþe ºi la standarde europene. Dispariþia prin abrogare a art. 238, deci a incriminãrii ofensei aduse autoritãþii, o politicã mai blândã în materia unor infracþiuni care aduc atingere imaginii persoanei se înscrie în aceastã politicã democraticã, europeanã.
Din acest punct de vedere cred, dacã nu chiar sunt convins, cã reprezentanþii Senatului în Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri au procedat bine. Au procedat bine, pentru cã au înþeles care este mesajul real al acestei ordonanþe, ºi anume, acela de a, pe de o parte, duce reglementarea penalã la nivelul þãrilor democratice, unde angajamente instituþionale ne obligã, iar pe de altã parte, faptul cã, sunt o serie de infracþiuni care exprimau un primitivism ºi, de asemenea, o anumitã dictaturã în societatea româneascã.
Noi trebuie sã fim convinºi, cât ne-ar supãra calomnia, ºi cât ne supãrã mitocãnia, mai ales, cã poate în România ar trebui incriminat delictul de mitocãnie, nu neapãrat delictul de presã. Nu delictul de presã trebuie atât de aspru pedepsit. Mitocãnia ºi minciuna, dar pentru cã tot vorbim de calomnie, cred cã cel care calomniazã cu bunã-ºtiinþã, ºi aceastã infracþiune nu se poate sãvârºi decât cu intenþie, este un mitocan, ºi dacã este un mitocan, el trebuie ars la buzunar. Foarte simplu spus. Amendã, despãgubiri pecuniare, inclusiv pentru daune morale. Aceasta este soluþia!
Vã mai spun un lucru, ca sã nu prelungim discuþia. Într-o þarã civilizatã, mãsura de a aprecia unde se ridicã gradul de civilizaþie este transformarea într-o mãsurã cât mai mare a pedepsei penale în pedeapsã civilã. Cu cât mai multe amenzi, cu cât mai multe despãgubiri acordate corect ºi repede, nu dupã moarte, cu atât o þarã este mai civilizatã. Nu închiderea calomniatorului rezolvã problema, ci arderea mitocanului la buzunar. Acesta trebuie sã fie, îmi iertaþi limbajul, soluþia corectã, soluþia civilizatã, soluþia democraticã ºi, încã o datã, personal, dar ºi în numele Grupului P.S.D. o spun, cred cã trebuie sã susþinem coerenþa acestei ordonanþe, care a venit cu soluþii în aceastã direcþie, pe care le-a desãvârºit Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.