Corneliu Ciontu

## Stimaþi colegi,

Nenumãrate sunt viciile de care suferã societatea româneascã. Sãrãcia tranziþiei ºi deriva moralã a epocii comuniste ne-au deposedat de responsabilitate, de profesionalism, de onoarea lucrului bine fãcut ºi de satisfacþia câºtigului cinstit. Totuºi, oricât de multe dezertãri de la deontologia profesionalã am întâlnit în perioada postdecembristã, nicicând nu am simþit o stupefacþie similarã celeia resimþite în faþa derivei sociologiei româneºti.

Sociologia este o ºtiinþã. În optica întemeietorilor sãi ea ar trebui sã reprezinte o veritabilã fizicã aplicatã societãþii. Cu alte cuvinte, sociologia nu are slãbiciuni, prieteni ºi adversari, obiective politice. Dupã cum un fizician nu poate combate legea gravitaþiei doar pentru cã face parte dintr-o ligã care militeazã împotriva acesteia, în aceeaºi mãsurã un sociolog nu poate sã deformeze imaginea societãþii în funcþie de interese sau convingeri personale. Or, în România, tocmai acest lucru se produce: oamenii de ºtiinþã care ar trebui sã fie sociologi sunt plãtiþi pentru a spune cã 2 cu 2 fac cinci, cã soarele se învârte în jurul pãmântului, cã atacul de cord înseamnã sãnãtate curatã. Coborând de la catedrã, sociologii au devenit un soi de îmbãlsãmãtori, de cosmeticieni de cadavre. Atunci când toatã lumea ºtie cã un lucru merge prost, este chemat un sociolog care, în urma unui sondaj de opinie, va demonstra cã, de fapt, toate merg bine.

În perioada electoralã a anului 2000, institutele de sondare a opiniei publice au reuºit performanþe fãrã precedent, anunþând rezultate aberante, care se depãrtau cu cinci sau ºase procente de realitate, cu mult peste marja de eroare. Antologic rãmâne momentul în care un candidat la prezidenþiale pe care nimeni nu-l mai lua în calcul a comandat un sondaj conform cãruia urma sã intre în turul doi, cu 18 procente. Tot ce a putut obþine a fost un glorios 2%.

S-a crezut, pânã în anul 2000, cã societatea trãieºte ºi se ghideazã dupã sondajele de opinie, cã românii nu au ochi sã vadã ceea ce-i înconjoarã. S-a crezut cã dacã li se spune acestora cã sunt fericiþi, ei chiar vor fi fericiþi, votând într-o înflãcãratã unanimitate pe cei care comandau sondajele. S-a crezut în ultimã instanþã Ð ºi scuzatã-mi fie francheþea Ð cã românii sunt infantili ºi proºti. S-a dovedit însã cã nu era aºa.

Paradoxal, însã, nimic nu s-a schimbat de atunci. Televiziunile continuã sã preamãreascã puterea Ð chiar dacã aceasta s-a schimbat Ð, crezând cã dacã realitatea va fi ocultatã ºi înfrumuseþatã, aceasta chiar va deveni respirabilã.

Sondajele de opinie consemneazã, în continuare, o expansiune uluitoare a partidului de guvernãmânt, insensibil la erodare; astfel, deºi guvernul nu are încã cu ce se lãuda în privinþa principalilor factori de vot Ð cum este nivelul de trai Ð, el creºte în popularitate pe zi ce trece, în timp ce, în premierã mondialã, partidele de opoziþie îºi pierd din electorat.