Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2003
other
Valer Dorneanu
Discurs
Stima˛i colegi,
Noi am avut Ón vedere desfiin˛area celor dou„ etape intermediare, medierea ∫i divergen˛a ∫i Ómp„r˛irea competen˛elor legislative Óntre cele dou„ Camere, Ón a∫a fel Ónc‚t s„ existe un echilibru Óntre ele ∫i Ón a∫a fel Ónc‚t nici una dintre ele s„ nu fie Ónl„turate de la activitatea legislativ„ sau s„ fie Ónl„turate de la activitatea de control, de numiri.
Dac„ noi am strica acest echilibru ad„ug‚nd la competen˛a Ón prima Camer„ toate propunerile legislative privind economia ∫i finan˛ele, Óntr-adev„r, practic, majoritatea domeniilor de reglementat le-am dat acelei Camere. Œn afar„ de asta, legile privind economia sau finan˛ele pot fi la r‚ndul lor legi ordinare sau legi organice, Ón raport de con˛inutul lor expres. Lipse∫te deci ∫i rigoarea unei anumite Ómp„r˛iri. Noi v-am ruga s„ analiza˛i Ónc„ o dat„ cum am f„cut aceast„ Ómp„r˛ire: am dat unei prime Camere, Ón prim„ lectur„, Camerei Deputa˛ilor, legile ordinare ∫i o parte din legile organice ∫i am dat Senatului Ón prim„ lectur„ celelalte, realiz‚nd astfel un echilibru. O Camer„ va fi decizional„ Ón domenii importante. Camerea Deputa˛ilor va fi Camer„ decizional„ Ón legile ordinare, Senatul va fi Camer„ decizional„ Ón legile privind ratific„ri de tratate interna˛ionale ∫i legile de punere a lor Ón aplicare ∫i..., inclusiv organizarea statului, iar legile organice sunt Ómp„r˛ite dup„ anumite criterii, absolut egale.
Vreau s„ v„ spun un lucru cu o urm„ de umor. A existat Óntre membrii Comisiei constitu˛ionale din Camer„ ∫i din Senat o mic„ disput„ c„ noi am avea domenii mai importante, noi, Camera. Senatul ∫i un senator plin de umor a spus: îDomnule, sunte˛i nemul˛umi˛i, uite lista noastr„, vi le d„m vou„“.
Sigur c„ putem discuta p‚n„ disear„, c„ s„ lu„m cutare lege organic„ de la Camer„ ∫i s„ v-o d„m dumneavoastr„, Senatului, sau invers, exist„ Óns„ un echilibru, at‚t cantitativ, c‚t ∫i un echilibru valoric. Nu exist„ legi foarte importante date numai unei singure Camere sau cealalt„ Camer„ s„ fie pus„ Ón situa˛ia de a analiza lucruri de am„nunt, bagatelic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.