Monitorul Oficial·Partea II·9 iunie 2004
final vote batch · retras
Ion Neagu
Discurs
Stima˛i colegi,
Nu a∫ vrea s„ reiau discu˛iile care s-au purtat pe aceast„ tem„ Ón Comisia juridic„. A∫ vrea s„ subliniez un singur lucru: noi, majoritatea din comisie, am g‚ndit ca s„ fac„ parte ∫i cineva din afar„, nu numai Colegiul Cur˛ii Supreme s„ decid„ cine vine la Curtea Suprem„.
Acesta a fost motivul pentru care ne-am g‚ndit c„ bine ar fi ca Ón acest colectiv de promovare a unor oameni la Œnalta Curte de Casa˛ie ∫i Justi˛ie, Ón acest colectiv, s„ fie ∫i cineva din afara Cur˛ii, nu numai Curtea, prin colegiu, s„ spun„: vine la noi „sta, „sta nu vine. ™i am introdus pre∫edintele Cur˛ii Constitu˛ionale, care este, credem noi, o personalitate avizat„ Ón domeniu ∫i ar putea s„ fac„ parte din acest colectiv.
Acestea au fost argumentele pentru care am men˛inut pre∫edintele Cur˛ii Constitu˛ionale, pentru a fi consultat, nu pentru altceva, cum Óncerca s„ sublinieze simpaticul ∫i colegul nostru de echip„ B„doiu. De aceea v„ rog s„ men˛ine˛i, ∫i Ón continuare, precizarea pe care am f„cut-o noi Ón text, ca prezent s„ fie ∫i pre∫edintele Cur˛ii Constitu˛ionale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.