Monitorul Oficial·Partea II·31 mai 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Ion Neagu
Discurs
Stima ˛ i colegi,
Nu am s„ reiterez argumentele pe care le-am adus acum o s„pt„m‚n„, pare-mi-se. A∫ vrea s„ spun numai dou„ lucruri: drepturile ∫i libert„ ˛ ile fundamentale sunt reglementate Ón capitolul II din Constitu ˛ ie, intr„ tot la ceea ce se referea domnul Boc. Se finalizeaz„ acest capitol cu art. 49, intitulat: îRestr‚ngerea exerci ˛ iului unor drepturi sau a unor libert„ ˛ i“. ™i Ón aceste restr‚ngeri este vizat„ ∫i instruc ˛ ia penal„. Acest text, printr-o interpretare sistematic„, iradiaz„ toate textele anterioare din acest capitol.
™i Ónchei cu urm„toarea chestiune: dup„ ce am discutat aici dou„ ceasuri — ∫i Ómi confirm„ cei care au fost prezen ˛ i —, ne-am retras la Biroul permanent ∫i am socotit c„ poate nici eu n-am dreptate, nu sunt constitu ˛ ionalist, nici domnul Boc poate nu are, am zis noi, nici domnul Stoica, prezen ˛ i ∫i Domniile lor la Biroul permanent.
™i am decis acolo s„ consult„m autorit„ ˛ i Ón materie de drept constitu ˛ ional. ™i am sunat pe domnul profesor Deleanu, conduc„torul de doctorat al domnului Boc; era Ón tren, se ducea spre Arad. Am sunat pe profesorul Muraru, Ón opinia mea, sigur, oameni pe acest t„r‚m al dreptului constitu ˛ ional. Am‚ndoi au confirmat interpretarea pe care eu o prezint Domniilor voastre ast„zi.
Œn consecin ˛ „, textul propus de Ministerul Justi ˛ iei este Ón concordan ˛ „ cu dispozi ˛ iile art. 49 din Constitu ˛ ie, care Óngr„de∫te Ón aceste situa ˛ ii anumite drepturi ∫i libert„ ˛ i fundamentale.
Eu a∫ Óncheia cu un exemplu: s„ presupunem c„ este o chestiune privind siguran ˛ a na ˛ ional„ ∫i am informa ˛ ii la ora 17,00, 18,00 dup„-amiaz„, ∫i Óncep o activitate. O Óntrerup la 20,00, pentru c„ Ól deranjez pe domnul... cutare? Œmi pare foarte r„u s„ g‚ndim a∫a. V„ mul ˛ umesc, stima ˛ i colegi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.