Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2003
other · respins
Adrian Nãstase
Discurs
Stimaþi colegi, nu, în felul acesta nu putem sã comunicãm. Eu m-am referit la ceea ce a spus doamna senator Norica Nicolai ºi v-am precizat cã existã un punct de vedere al Curþii Constituþionale în aceastã materie. Corect sau nu, este o altã problemã, pe care nu trebuie eu sã o discut ºi, în orice caz, nu mi-aº permite acest lucru.
Din acest motiv, dragi colegi, vã spun încã o datã ceea ce v-am spus ºi la începutul acestei dezbateri: este un moment important, în care, sigur cã putem sã folosim dezbaterea publicã pentru a marca diverse puncte individuale sau politice, dar avem, pânã la urmã, o decizie dificilã de luat împreunã, aceea de a fi cât mai bine pregãtiþi pentru ceea ce înseamnã, de fapt, întâlnirea cu Uniunea Europeanã ºi ratificarea Protocolului cu NATO.
De asemenea, în plan intern trebuie sã încercãm, pe cât este posibil, cu paºi mai mici, mai mari, dupã puterile noastre, fiecare sã însãnãtoºim atmosfera. Sã creãm mai multã încredere pentru ceea ce se întâmplã. Noi ne-am propus acest lucru, cu bunã-credinþã, ºi credem cã acest demers va fi o contribuþie la un efort general pe care nu dorim sã-l facem singuri, noi, ca partid, sau noi, Guvernul. Dorim sã lucrãm împreunã. Dorim sã dãm un semnal pentru o colaborare mai strânsã în acest domeniu, pornind de la acest text de bazã, care este pânã la urmã ºi o sintezã, o fotografie a unora dintre eforturile pe care, într-un fel sau altul, le-am încercat în aceºti ani pentru a reglementa anumite domenii sensibile.
De aceea, eu vreau sã vã mulþumesc încã o datã pentru comentariile pe care le-aþi fãcut. Unele dintre observaþii vom încerca sã le vedem ºi, poate, le vom vedea împreunã pentru a corecta anumite texte... Vã mai aduc aminte un comentariu pe care l-am fãcut data trecutã în legãturã cu conturile bancare. Am spus atunci cã, iniþial, noi am pornit cu ideea de a trece valoarea conturilor bancare. Unii dintre colegii parlamentari, ºi nu numai, au spus cã în momentul în care pe internet va apãrea valoarea exactã a conturilor, în momentul acela riscul pentru acþiuni de rãpiri, pentru rãscumpãrãri ºi aºa mai departe va fi foarte mare. ªtiu, veþi spune cã este o falsã problemã. Poate! Noi, însã, în momentul în care aceastã chestiune a fost pusã în discuþie, noi nu am dorit sã fim consideraþi în vreun fel parte la un risc pe care unii l-au pus în discuþie. Dar dacã veþi considera cã
trebuie sã corectãm aceastã chestiune, printr-o iniþiativã legislativã, noi putem sã acceptãm o astfel de variantã, dar am vrut sã vã explic numai de ce nu am considerat cã o astfel de formulã poate sã fie acceptatã fãrã discuþie. Or, în aceastã grabã cu care, totuºi, am lucrat pentru finalizarea acestui text, ne-am gândit cã este o responsabilitate prea mare pe care sã ne-o luãm în legãturã, între altele, cu aceastã temã. Dar iatã unul dintre subiectele în care putem sã lucrãm, dacã veþi dori, pentru a completa legea care este acum în faþa dumneavoastrã.