Monitorul Oficial·Partea II·9 martie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Valer Dorneanu
Discurs
## Stima˛i colegi,
Se pare c„ interven˛iile dumneavoastr„, ca ∫i voturile exprimate, au a∫ezat lucrurile Ón f„ga∫ul lor normal.
Prin votul exprimat prima dat„ nu a˛i fost de acord cu prelungirea termenului constitu˛ional ∫i se pare c„ bine a˛i f„cut c„ a˛i votat Ón acest fel, respect‚nd rigorile Constitu˛iei.
Prin al doilea vot a˛i refuzat trimiterea la comisie, pentru c„ trimiterea ar fi fost absolut formal„ ∫i nefireasc„.
Ca atare, suntem Ón situa˛ia evocat„ foarte exact de domnul Márton ∫i de domnul R„dulescu, ∫i de ceilal˛i colegi, nu avem dec‚t s„ Óncepem dezbaterea proiectului de lege pe raportul care a existat, cu posibilitatea de a lua Ón considera˛ie amendamentele care s-au pus.
Œn consecin˛„, dau cuv‚ntul ini˛iatorului pentru a prezenta pe scurt, av‚nd Ón vedere c„ suntem Ón procedur„ de urgen˛„, proiectul ∫i apoi domnului pre∫edinte Fenechiu, pentru a prezenta raportul ∫i pentru a propune timpii de dezbatere.
Ave˛i cuv‚ntul, domnule ministru.
## **Domnul Adrian Cioc„nea** _— secretar de stat la Departamentul pentru Afaceri Europene_ **:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„. Eu m„ numesc Adrian Cioc„nea, sunt secretar de stat la Departamentul pentru Afaceri Europene.
Ordonan˛a pe care v-o supunem aten˛iei reglementeaz„ rela˛iile pe orizontal„ ∫i pe vertical„ Ón ceea ce prive∫te procesul de elaborare a pozi˛iilor Rom‚niei Ón raporturile cu Uniunea European„.
Av‚nd Ón vedere noul statut de stat membru, aceast„ ordonan˛„ are ca obiectiv a∫ezarea Óntr-un f„ga∫ opera˛ional a acestui proces, care reprezint„ un proces de transpunere Ón legisla˛ia intern„ a reglement„rilor interna˛ionale.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 18/9.III.2007 Av‚nd Ón vedere c„ primul-ministru este responsabil cu Óndeplinirea programului de guvernare ∫i pentru c„ ansamblul afacerilor europene reprezint„, p‚n„ la urm„, o component„ a dreptului intern, s-a considerat c„ este bine ca acest departament s„ fie instituit Ón subordinea primului-ministru.
Plec‚nd de la aceast„ ipotez„ ∫i urm„rind toate aspectele legate de func˛ionarea acestui departament, v„ supunem aten˛iei actuala ordonan˛„ de urgen˛„. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.